RSS

Tag Archives: CV online

Care este obiectivul tău?

Unul din aspectele importante pe care trebuie să le ai în vedere la completarea unui CV este câmpul “obiectiv”. Datorită lui ți se dă ocazia să dai câteva detalii despre planurile tale de viitor în ceea ce privește angajarea în cadrul unei companii, dezvoltarea ta personală sau profesională. O singură frază care trebuie să atragă atenția persoanei care îți citește CV-ul și care ar trebui să fie ca prima impresie – convingătoare.

Am deschis acest subiect, pentru că mi s-a întâmplat să citesc CV-uri și mi-au atras atenția câteva greșeli pe care aplicanții le-au făcut încă de la acest prim câmp, cel de OBIECTIV.

Limba română, bat-o vina! (sau limba engleză)

Sunt persoane care nu verifică ceea ce scriu, sau nu știu să scrie și ajung la formulări agramate și hilare: “As dori in doneniu inginerie bazat pe facultatea care am studiato.”, sauTo work in a company renowned national and international levels that give me the possibility to promote the professional“. Există diverse instrumente de corectare gramaticală pe internet care să te ajute să ajungi la o frază scrisă bine – dicționarele online, sau chiar Google translate, folosiți-le cu încredere dacă nu sunteți siguri pe ceea ce ați scris!

Ce e mult strică!

Această frază, în care îți expui obiectivul, trebuie să fie scurtă, clară și la obiect, nu să te pierzi în cuvinte, pentru ca recrutorul să ajungă la concluzia că mai trebuie să o citească încă o dată pentru că n-a înțeles nimic. “To work in a professional elevated environment / national or multinational company, where I can apply the knowledges achieved on the professional and personal plans, so that the team I will be part of it to achieve the maximum performance level in achieving the company’s goals“.

Sinceritatea e cu două tăișuri

Tot timpul am fost de părerea că trebuie să fii sincer în ceea ce scrii în CV pentru că minciuna are picioare scurte și un recrutor cu experiență te va prinde cu ea și astfel s-au terminat șansele tale de angajare. Dar, sinceritatea este cu două tăișuri și cel mai indicat este să păstrezi pentru tine dorințele tale cele mai sincere de a deveni un om mai bun, sau a avea un trai mai înstărit, pentru că nu spun că ești o persoană ambițioasă, ci mai degrabă că ești idealistă, ceea ce nu este tot timpul un lucru bun, evident depinde foarte mult de jobul pe care aplici. “Imi doresc foarte mult un loc de munca care sa ma duca de la o viata modesta la o viata mult mai buna,imi doresc un loc de munca considerand ca a venit momentul sa imi doresc ceva mult mai bun pentru mine.”

Capcana numelor

Ai mare atenție dacă scrii nume în obiectiv, de genul “I want to work for Company X, because it is a serious company of successful and future.Skills: flexibility, strong teamwork, adaptable in any field.“, pentru că dacă aplici la mai multe firme cu acest CV este posibil, să ai surpriza neplăcută să te te trezești că ai aplicat la firma Y și ai lăudat firma X în CV, ceea ce cauzează un zâmbet recrutorul și câteva informații de cultură generală despre cât de minunată este firma X și evident, cât ești de interesat de ea, nu de firma Y.

Aspirații înalte

În cazul obiectivului, rezumă-te la o frază scurtă, cu o anumită semnificație pentru tine și mai ales realistă, nu poezia pe care o scriu anumite persoane, de genul că vrei să dublezi cifra de afaceri a companiei sau “INDEPLINIREA OBIECTIVELOR PROFESIONALE ASTFEL INCAT SA CREASCA BENEFICIILE COMPANIEI PENTRU CARE LUCREZ“. Este frumos să ai aspirații înalte, dar dacă nu aplici pentru un job de manager, este foarte dificil să duci un acest obiectiv la bun sfârșit. Ar trebui să te gândești când scrii un astfel de obiectiv că te poate întreba recrutorul cum plănuiești să faci lucrul acesta și este posibil să îți dai seama că nu ai idee ce să răspunzi.

În cazul câmpului “obiectiv”, ca și în cazul pre-interviului, se aplică o regulă simplă: dacă nu știi ce să scrii, mai bine nu scrie nimic.

Enhanced by Zemanta
 
56 comentarii

Posted by pe 29 martie 2012 în HR insights

 

Etichete: , , , , , ,

CV-ul pe site-urile de recrutare

CV-ul ar trebui sa fie cartea de vizita a unei persoane care vrea sa se angajeze si vrea sa convinga un angajator ca este exact candidatul pe care aceasta il asteapta. Insa, desi este internetul plin de sfaturi si exemple, multi din cei care isi completeaza un CV online par ca nu au fost interesati sa le citeasca nici macar o data si ca se bazeaza doar pe skill-urile lor de comunicare, care din pacate lasa de dorit. Si astfel se ajunge la tot felul de formulari, care mai de care mai colorate, cum ar fi: „Cum te vezi peste 5 ani? – nu privesc asa departe”, sau „Care ar fi jobul tau ideal? – sa lucrez putin pe bani multy”. Nu zic sa nu fii sincer si sa incepi sa dai citate din carti sau sa scrii poezia pe care o gasesti in articole de genul „10 pasi spre angajare”, dar nici sa-ti diminuezi singur sansele de a te angaja cu formulari agramate si fara nici un pic de logica. Nu exista o reteta: daca faci asa … sigur te angajezi, dar sunt cateva aspecte pe care ar trebui sa le aiba in vedere orice persoana cu gand de angajare care isi completeaza un CV pe un site de recrutare, lucruri de bun simt, nimic iesit din comun.

In primul rand cred ca ar fi o buna cunoastere a limbii romane. Stiu, suna ciudat, dar sunt atatea persoane care, poate din graba sau neatentie (asta vreau eu sa cred) nu verifica textele pe care le scriu si ajung la fomulari greu de inteles sau cu greseli. CV-ul este documentul care ar trebui sa te caracterizeze, daca e ingrijit si aranjat, atunci si tu esti, teoretic, o persoana calma si atenta la detalii. Inainte de a aplica la un job, acorda-ti 5 minute in care sa mai citesti o data CV-ul si actualizeaza-l daca este cazul.

Datele de contact sunt primul contact al unei persoane de HR cu un CV si daca dai peste „bombonica69” sau „xxxciucurel_thebest”, deja iti creezi o prima impresie despre cel care sta in spatele acelui CV. Indicat este sa ai o adresa de mail serioasa, pentru ca, nu neaparat va reprezenta un lucru pozitiv, dar sigur nu va lasa o impresie proasta cum sunt cele 2 exemple de mai sus. Apoi ar fi telefonul de contact, din moment ce este de contact, ar fi indicat sa fie un numar la care sa raspunzi tu, nu bunica. Si mai ales, nu un numar de cartela care peste o luna va expira pentru ca „sigur va suna un angajator la miezul noptii si te va intreba tabla inmultirii”. Nu ma refer la persoanele care datorita unei probleme financiare nu au un numar de telefon, ci la cele care considera ca e mai bine sa nu stie nimeni numarul lor. Daca nu te stie nimeni, nu te va angaja nimeni! In ceea ce priveste adresa, de obicei este suficient orasul, pentru ca sunt companii care ofera sau nu, pachete de relocare si trebuie sa cunoasca si aceasta informatie.

Un alt aspect important este motivul pentru care iti faci un CV: vrei sa te gaseasca o firma si sa ii placa de tine, vrei sa convingi un angajator ca esti candidatul ideal sau ca merita sa iti acorde o sansa de a te cunoaste mai bine, atunci de ce sa nu iti completezi detaliat informatiile despre studiile pe care le ai, despre proiectele la care ai lucrat si experienta acumulata? Poate nu ai experienta de lucru intr-o companie, dar sigur ai cateva proiecte la care ai lucrat in facultate pe care poti sa le descrii in cateva fraze si sa iti adaugi si contributia la ele. De asemenea, este important de adaugat bursele pe care le-ai castigat sau schimburile de experienta, toate acestea demonstreaza ca esti dornic de a te dezvolta profesional si personal, exact profilul cautat de orice angajator. Nimeni nu are de unde sa stie ca tu ai castigat premiul intai la o olimpiada sau concurs de proiecte sau ca ai participat la activitati de voluntariat, daca nu precizezi aceste lucruri. Sa nu treci insa, in extrema opusa si sa te apuci sa scrii romane, pentru ca nimeni nu le va citi. Poate din lipsa de timp, poate pentru ca in cerintele postului este strecurata si formularea „capacitate de sinteza” si ajungi astfel sa ai puncte in minus tocmai dintr-o dorinta prea mare de a castiga puncte in plus. In ceea ce priveste CV-ul, ce e mult, strica! CV-ul trebuie sa fie un rezumat de la care sa porneasca discutia in cadrul interviului fata in fata.

In momentul de fata cam toate firmele cauta persoane care stiu macar o limba straina: engleza, franceza, italiana, germana, etc. de aceea este bine sa specifici ce limbi straine stii si sa adaugi si nivelul de cunoastere. In CV-ul Europass exista anumite coduri pentru fiecare nivel si este bine sa citesti cu atentie descrierea pentru fiecare pentru a putea alege ceea ce ti se potriveste cel mai bine. In CV-urile online este suficient un calificativ: incepator, mediu, avansat.

In legatura cu lista de hobby-uri am citit si eu destule, insa un lucru pot sa spun sigur, daca iti place fotografia, sa faci goblen sau sa citesti carti, bravo tie! dar nu te astepta ca persoana care iti citeste CV-ul sa iti faca un profil in urma acestor pasiuni. Evident, daca scrii ca participi saptamanal la sedinte de spiritism, atunci probabil esti candidatul ideal pentru un salon care practica magie alba/neagra, dar pentru majoritatea joburilor pasiunea ta poate fi un aspect negativ.

Formularele de pe site-urile de recrutare iti dau posibilitatea sa raspunzi la un pre-interviu, cu 5-6 intrebari pe care majoritatea angajatorilor le au pe lista in cadrul unui interviu. Pentru ca iti completezi singur aceste raspunsuri, nu mai poti da vina pe stres, sau pe elementul-surpriza, poti sa iti acorzi timp suficient pentru a da niste raspunsuri care sa te satisfaca si sa ii atraga atentia angajatorului. Nu trebuie sa raspunzi ceea ce crezi ca vrea angajatorul sa auda, pentru ca in momentul in care vei sustine interviul fata in fata nu vei mai avea prietenul Google la indemana si vei avea „stupiza” sa dai drumul la porumbel si atunci nu mai ai butonul de „Modificare” ca sa dai timpul inapoi si sa dai alt raspuns. Ideal este sa raspunzi sincer, insa, cateodata sinceritatea este cea care iti anuleaza sansele de a fi chemat la interviu. Majoritatea firmelor cauta oameni normali, dar daca tu spui ca un defect al tau este ca „suferi de mania persecutiei”, sau ca peste 5 ani te vezi „ceva mare”, sau ca „vrei sa faci ceva pe calculator” ca job ideal, este destul de greu sa nu starnesti macar un zambet din partea persoanei care iti citeste CV-ul si atat. Ai optiunea sa nu raspunzi la acele intrebari si astfel nu apar in CV si poate ai sansa ca angajatorul sa te intrebe altceva la care sa te descurci mai bine.

Am parcurs in mare, toate aspectele unui CV postat pe site-urile de recrutare. Sper sa iti fie de ajutor aceste informatii si iti doresc spor la scrierea CV-ului si multa bafta in gasirea de joburi interesante la care sa aplici cu el!

Enhanced by Zemanta
 
Un comentariu

Posted by pe 29 februarie 2012 în HR insights

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 43 other followers